Un studiu nou al unei echipe de cercetare de la Universitatea din București arată că, printre experiențele negative din terapie, pierderea speranței este firul care le leagă pe toate celelalte. Iată ce au descoperit cercetătorii și ce poți face cu aceste informații, fie că ești client, fie că ești terapeut.
Terapia ajută. Dar nu întotdeauna, și nu fără riscuri
Psihoterapia este unul dintre cele mai bine studiate intervenții pentru problemele de sănătate mintală. Zeci de ani de cercetare arată că reduce suferința și crește starea de bine, pentru oameni foarte diferiți.
Există însă și o parte mai puțin discutată. Estimările sugerează că până la 30% dintre beneficiari nu ajung la o îmbunătățire semnificativă la finalul terapiei. Unii se simt chiar mai rău, devin dependenți de terapeut sau trăiesc alte efecte nedorite.
În medicină, principiul „Do No Harm” (să nu faci rău) e luat foarte în serios. În psihoterapie, riscurile au primit mult mai puțină atenție științifică. O analiză recentă a studiilor clinice arată că peste unul din zece participanți raportează cel puțin un eveniment advers. Probabil că multe altele trec neobservate.
Ce sunt, de fapt, „experiențele negative”?
În literatură apar multe denumiri: riscuri, efecte adverse, efecte secundare, eșec terapeutic. Autorii studiului aleg termenul cel mai prudent, experiențe negative. Motivul: când un client spune că s-a simțit mai rău în terapie, nu putem ști sigur dacă terapia a fost cauza. Pentru a le măsura, cercetătorii au folosit Chestionarul Efectelor Negative (NEQ), unul dintre cele mai folosite instrumente de acest tip. Are 32 de întrebări grupate în șase domenii: stigma, lipsa de speranță, calitatea terapiei. apariția unor simtpome noi, dependența de terapeut și eșecul personal. Participanții au fost rugați să noteze doar efectele pe care le pun pe seama terapiei, nu pe cele cauzate de alte evenimente din viața lor.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Psychotherapy Research, de către Tudor Bobei și Ioana R. Podina, de la Universitatea din București, împreună cu Christoph Flückiger, de la Universitatea din Kassel, Germania. Au participat 439 de adulți, cu vârste între 18 și 70 de ani, care fac sau au făcut psihoterapie individuală. O hartă, nu o listă
Noutatea studiului stă în metodă. De obicei, experiențele negative sunt numărate separat: câți clienți au avut mai multă anxietate, câți s-au simțit dependenți. Analiza de rețea pune altă întrebare: cum se leagă aceste experiențe între ele?
Gândește-te la o hartă a metroului. Fiecare domeniu NEQ este o stație. Liniile dintre stații arată cât de strâns merg două experiențe împreună, după ce scoatem influența celorlalte patru. O stație prin care trec multe linii groase este un „nod central”. Dacă ceva se schimbă acolo, efectul se simte în toată rețeaua.
Rezultatul principal: totul trece prin lipsa de speranță
Dintre cele șase domenii, lipsa de speranță a ieșit cel mai central nod al rețelei. Este legată direct de agravarea simptomelor, de sentimentul de eșec personal și de nemulțumirea față de terapie. În plus, 70% din variația ei poate fi explicată de vecinii din rețea, cel mai mare procent dintre toate domeniile.
Desen simplificat după Figura 1 din articol. Cifrele sunt corelații parțiale: cât de strâns merg împreună două experiențe, după ce ținem cont de celelalte.
Cele mai puternice legături găsite au fost:
- Simptome – eșec: când simptomele se agravează, clienții tind să se vadă și pe ei înșiși mai negativ.
- Calitatea terapiei – lipsa de speranță: nemulțumirea față de terapeut merge mână în mână cu pierderea încrederii în vindecare.
- Simptome – lipsa de speranță: agravarea stărilor neplăcute apare împreună cu pesimismul.
- Lipsa de speranță – eșec: pesimismul și imaginea proastă despre sine se alimentează reciproc.
Un detaliu interesant: nemulțumirea față de calitatea terapiei nu era legată direct de agravarea simptomelor sau de sentimentul de eșec. Legătura trecea prin lipsa de speranță. Altfel spus, o terapie percepută ca slabă pare să facă rău mai ales atunci când îl face pe client să creadă că nu se mai poate face nimic.
O idee veche, confirmată din alt unghi
Autorii leagă rezultatul de conceptul de demoralizare, propus de psihiatrul Jerome Frank încă din anii ’70. Frank credea că oamenii vin la terapie nu doar din cauza simptomelor. Vin pentru că se simt fără speranță, incompetenți și incapabili să facă față. Pentru el, refacerea moralului era ingredientul comun al oricărei terapii reușite.
Studiul românesc arată imaginea în oglindă: când terapia merge prost, apare exact acest nucleu de lipsă de speranță, simptome mai grave și sentiment de eșec. Rezultatul se potrivește și cu cercetările care arată că beneficiarii cu așteptări mai optimiste au, în medie, rezultate mai bune.
Cât de des apar și ce rămâne la margine
Cele mai frecvente experiențe negative au ținut de simptome: doar 10,5% dintre participanți nu au raportat nimic în acest domeniu. Stigma și dependența au fost cele mai rare: 73,1%, respectiv 61,5% dintre participanți nu au raportat nicio problemă de acest fel. Atenție: un singur răspuns ușor pozitiv la o întrebare era suficient ca persoana să intre în categoria „a raportat ceva”.
Dependența și stigma au stat și la marginea rețelei, cu cele mai slabe legături. Dependența de terapeut pare relativ independentă de nucleul format din speranță, simptome și eșec. Autorii avertizează însă că ambele domenii sunt măsurate cu doar două întrebări, iar majoritatea oamenilor au răspuns cu zero. Asta limitează cât de puternice pot ieși legăturile lor, așa că poziția periferică poate fi parțial un efect al măsurării.
Rețeaua arată la fel pentru toată lumea?
Cercetătorii au comparat rețeaua în mai multe grupuri: alianță terapeutică bună sau slabă, rezultat bun sau slab, cu sau fără diagnostic, în terapie acum sau în trecut. Nucleul speranță – simptome – eșec – calitate a rămas stabil în toate comparațiile.
Diferențele au apărut doar în jurul dependenței. Autorii nu le interpretează ca efecte reale, pentru că grupurile au fost formate după variabile foarte apropiate de nemulțumirea față de terapie. Faptul că beneficiarii aflați în terapie și cei care își aminteau o terapie trecută au avut rețele asemănătoare sugerează că amintirile nu au deformat mult rezultatele.
Ce înseamnă asta în practică
Mesajul principal al autorilor: în terapie nu e suficient să urmărești doar dacă simptomele scad. Merită urmărit și cât de multă speranță are clientul că lucrurile se pot schimba, mai ales semnele timpurii de descurajare.
Dacă ești client
- Spune-i terapeutului când te simți descurajat. Gânduri ca „nu cred că mă mai pot face bine” sunt informații importante pentru el, nu un eșec al tău.
- O perioadă dificilă nu înseamnă automat că terapia nu merge. Schimbarea nu e liniară și poate include și momente de agravare. Dar dacă te simți mai rău o perioadă lungă, discută deschis despre asta.
- Ai dreptul să vorbești despre ce nu-ți place. Nemulțumirea față de terapie pare să facă rău mai ales când se transformă în pierderea speranței. Spusă la timp, poate duce la ajustări sau, la nevoie, la schimbarea terapeutului.
- Nu te judeca pentru că terapia nu a mers. Sentimentul de eșec personal face parte din același nucleu de experiențe negative, nu e o dovadă că ceva e în neregulă cu tine.
Dacă ești terapeut
- Întreabă periodic despre speranță și așteptări, nu doar despre simptome.
- Folosește monitorizarea progresului de la ședință la ședință. Chestionare deja răspândite, precum CORE-OM sau OQ-45, conțin întrebări despre lipsa de speranță; ajunge să te uiți la ele individual.
- Tratează agravarea simptomelor ca pe un semnal de discutat împreună cu clientul, inclusiv ce crede el despre șansele de reușită.
Ce nu ne poate spune studiul
Autorii sunt transparenți cu privire la limitele cercetării, iar câteva merită reținute:
- Asocieri, nu cauze. Datele au fost colectate o singură dată. Nu știm dacă lipsa de speranță duce la agravarea simptomelor sau invers. Pentru asta e nevoie de studii care urmăresc clienții în timp.
- Cine a răspuns. Participanții s-au înscris singuri, prin rețele sociale, la un studiu prezentat ca fiind despre siguranța terapiei. Asta putea atrage mai mult oamenii cu experiențe negative. Totuși, mulți nu au raportat nimic în unele domenii, iar relația cu terapeutul a fost, în medie, evaluată foarte bine.
- Domenii care se suprapun. Lipsa de speranță, simptomele și sentimentul de eșec sunt foarte apropiate ca înțeles, așa că nucleul reflectă parțial această suprapunere.
Pe scurt
Experiențele negative din terapie nu apar izolat, ci formează o rețea. În centrul ei stă lipsa de speranță, legată de agravarea simptomelor, de imaginea proastă despre sine și de nemulțumirea față de terapie. Vestea bună este că speranța poate fi discutată și lucrată în terapie. A vorbi deschis despre descurajare poate fi una dintre cele mai simple căi de a preveni ca o terapie dificilă să devină una dăunătoare.
Referințe
- Bobei, T., Flückiger, C., & Podina, I. R. (2026). Mapping negative experiences in psychotherapy: A network analysis. Psychotherapy Research. https://doi.org/10.1080/10503307.2026.2743645
- Rozental, A., Kottorp, A., Boettcher, J., Andersson, G., & Carlbring, P. (2016). Negative effects of psychological treatments: An exploratory factor analysis of the Negative Effects Questionnaire. PLoS One, 11(6), e0157503. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0157503
- Frank, J. D. (1974). Psychotherapy: The restoration of morale. American Journal of Psychiatry, 131(3), 271–274.
- Cuijpers, P., Reijnders, M., Karyotaki, E., De Wit, L., & Ebert, D. D. (2018). Negative effects of psychotherapies for adult depression: A meta-analysis of deterioration rates. Journal of Affective Disorders, 239, 138–145.
- Klatte, R., Strauss, B., Flückiger, C., & Rosendahl, J. (2025). Adverse events in psychotherapy randomized controlled trials: A systematic review. Psychotherapy Research, 35(1), 84–99.
