Etică sub presiune: cazul Ion Duvac și fisurile din profesia de psiholog

Când etica e în aceeași cameră cu abuzul

În februarie 2026, o investigație PressOne despre psihologul Ion Duvac a readus în prim plan o problemă veche a profesiei: dezechilibrul de putere din relația terapeutică și cât de ușor poate fi exploatat atunci când mecanismele de control reacționează lent sau doar după presiune publică. Particularitatea acestui caz este una care ar trebui să ridice imediat semne de întrebare: PressOne îl prezintă pe Duvac drept membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor, adică exact structura care ar trebui să analizeze abateri de acest tip, în timp ce redacția publică o înregistrare și mărturii care descriu comportamente incompatibile cu orice formă de practică sigură în psihologie.

Ce spune ancheta inițială PressOne

În materialul inițial, PressOne afirmă că a intrat în posesia unei înregistrări integrale dintr-o ședință de terapie și o descrie ca pe o succesiune de comentarii sexualizate, solicitări și presiuni care depășesc orice limită profesională. Redacția susține că psihologul ar face propuneri sexuale explicite și ar cere fotografii intime încă de la prima ședință, iar în înregistrare ar apărea și afirmații care sugerează că nu ar fi un episod izolat.Europa Liberă, preluând esența investigației, punctează același nucleu: înregistrări și mărturii care îl acuză pe psiholog de comportament sexual inadecvat și hărțuire în context terapeutic (Europa Liberă).

Dincolo de faptele relatate de presă, miza socială este simplă: terapia funcționează doar într-un cadru de siguranță, consimțământ, confidențialitate și limite clare. Orice sexualizare, presiune sau sugestie că actele sexuale ar fi „tratament” deturnează relația terapeutică într-o zonă de abuz care poate produce confuzie, rușine, retraumatizare și poate îndepărta oamenii de ajutorul de care au nevoie pentru probleme de sănătate mintală. Tocmai de aceea, când astfel de acuzații sunt legate de un psiholog descris ca având rol în mecanismele de etică profesională, problema nu mai e doar „un caz”, ci un test de integritate instituțională.

Mai mult, ancheta realizată de autorii psihobubu arată că Ion Duvac (cod personal RUP 00010) a arătat că psihologul Ion Duvac era atestat în Psihologie Clinică (2006), Psihologie aplicată în domeniul securității naționale (2009) și Psihologia muncii și organizațională (2006), dar nu avea drept de practică în psihoterapie. Această descoperire evidențiază importanța verificării acredtiării psihologilor înainte de a apela la serviciile lor. Mai mult, este evidențiată o problemă sistemică în mecanismele de checks and balances, dacă al 10-lea psiholog înregistrat în Colegiu în România nu a fost verificat, în tot acest timp, pentru lipsa de acreditare aferentă serviciilor oferite.

Răspunsul „de ziua următoare” și poziționarea publică

A doua zi după publicarea investigației, PressOne relatează despre un comunicat public semnat de Ion Duvac și de avocata Lavinia Berta Sora, în care psihologul respinge acuzațiile și susține că ar fi vorba despre o „campanie de denigrare”. În același material, PressOne notează că, potrivit redacției, comunicatul nu răspunde punctual întrebărilor formulate de jurnaliști și introduce o justificare legată de intenția de a candida la conducerea instituției, „deși nu mai are dreptul”, conform titrării PressOne.

Acest tip de răspuns contează nu doar prin conținut, ci prin efect: mută discuția din zona responsabilității profesionale în zona conflictului de imagine. În cazurile de posibil abuz în relații asimetrice de putere, strategia „e o campanie” are riscul de a transmite victimelor un mesaj descurajator: că următorul pas nu va fi ascultarea și evaluarea imparțială, ci o luptă publică în care ele pot fi puse sub semnul întrebării. Iar când instituțiile din jur comunică ambiguu sau procedural, fără să fie foarte clare privind măsurile de protecție și termenele, încrederea publicului în profesie scade, inclusiv pentru psihologii care lucrează corect.

Ancheta în baza autosesizării Comisiei de Deontologie și Disciplină

După publicarea investigației, PressOne relatează că aceeași comisie din care ar face parte Ion Duvac s-a întrunit „în ședință de urgență” pentru a decide autosesizarea în acest caz (PressOne). În practică, autosesizarea este un început, nu o concluzie: înseamnă deschiderea unui demers intern care poate duce la verificări, audieri și eventual sancțiuni, dar nu garantează automat rapiditate, transparență sau măsuri de protecție pentru cei vulnerabili.

Faptul că demersul apare „după dezvăluiri” e esențial pentru înțelegerea problemei: multe instituții profesionale par să se miște mai degrabă ca reacție la presă, decât ca urmare a unor mecanisme de monitorizare și prevenție. Iar în zona serviciilor pentru probleme de sănătate mintală, reacția tardivă nu e neutră: înseamnă zile, săptămâni sau luni în care persoane aflate în dificultate pot ajunge la un specialist nepotrivit, fără să știe că există suspiciuni serioase și fără să aibă instrumente clare de verificare.

În paralel, Poliția Capitalei a anunțat că face verificări și a făcut apel către potențiale victime să depună plângere, potrivit relatărilor din presa mainstream care citează investigația PressOne (HotNews, Digi24). Faptul că apare o componentă de verificare penală, chiar în fază incipientă, schimbă registrul: nu mai vorbim doar despre etică profesională, ci despre posibile fapte care, dacă sunt confirmate, pot intra în sfera de infracțiuni.

E important însă să păstrăm un cadru corect: presa relatează acuzații și reacții instituționale, iar investigațiile oficiale au propriile standarde de probă și procedură. În același timp, din perspectivă de sănătate publică, simpla existență a unui apel către victime arată că instituțiile recunosc potențialul unui fenomen mai larg. Aici apare întrebarea care ar trebui să ne preocupe pe toți: ce face sistemul ca să reducă probabilitatea ca astfel de situații să se repete și cum protejează oamenii care caută ajutor.

Cazul Duvac în contextul seriei PressOne despre vulnerabilitățile profesiei

Ion Duvac nu apare într-un vid. PressOne construiește de ani buni o serie de anchete despre defecțiuni sistemice în piața serviciilor psihologice: de la impostură, la pseudo-calificări, la abuzuri și la reacții instituționale lente. Un exemplu major este cazul lui Cristian Andrei, prezentat de PressOne ca „cel mai mediatizat psihoterapeut”, acuzat că ar fi practicat psihoterapia timp de peste 20 de ani fără atestat de liberă practică și că ar fi hărțuit sexual paciente. Într-un follow-up, PressOne relatează că a fost dus la Poliție și audiat după dezvăluiri și că alte persoane ar fi contactat redacția cu acuzații similare/

În plus, PressOne a publicat materiale despre fenomenul „falșilor psihoterapeuți” și despre cum Colegiul Psihologilor a anunțat, la un moment dat, că se autosesizează după anchete, semnalând că expunerea media funcționează ca declanșator de control într-un ecosistem altfel greu de reglat (PressOne). Privite împreună, aceste cazuri sugerează o problemă repetitivă: gatekeeping slab, titluri folosite ca marketing, proceduri care se mișcă lent și o dependență excesivă de „șocul” public pentru ca instituțiile să facă primul pas.

Ce poate face un client: repere de siguranță în terapie

Primul lucru este să înțelegem că terapia nu înseamnă „orice”, iar cadrul profesional nu e negociabil. Sexualizarea, solicitările de fotografii intime, presiunea pentru discuții erotice fără justificare clinică și orice încercare de a transforma vulnerabilitatea în monedă de schimb sunt semnale de alarmă, indiferent cât de „carismatic” sau „celebru” este specialistul. Dacă cineva caută ajutor pentru probleme de sănătate mintală, e legitim să ceară clarificări despre metodă, obiective, limite și confidențialitate. Un profesionist serios nu se supără când întrebi, dimpotrivă.

Al doilea lucru este să nu rămâi singur cu experiența. Discută cu o persoană de încredere, notează detalii factuale (date, mesaje, context), caută sprijin psihologic sigur și informează-te despre căile de raportare. În acest caz, presa relatează atât demersuri interne (autosesizarea comisiei din Colegiu), cât și verificări ale Poliției și apel către potențiale victime. Raportarea nu este doar un act de dreptate personală, ci și un mecanism de protecție pentru alți oameni aflați în vulnerabilitate.

Cazul Ion Duvac, așa cum este documentat de PressOne: un psiholog care acționa în afara regulilor, oferea psihoterapie fără drept și îgnora deontologia pentru interes propriu; arată cât de fragil devine sistemul atunci când limitele profesionale sunt încălcate, iar reacția instituțională pornește doar după expunere publică. Într-o profesie care lucrează direct cu vulnerabilitatea, nu e suficient să existe reguli pe hârtie. E nevoie de aplicare rapidă, proceduri credibile și de o cultură care pune pe primul loc siguranța oamenilor care cer ajutor pentru probleme de sănătate mintală. Iar pentru noi, ca proiect editorial, miza rămâne aceeași: să legăm acest caz de tiparele repetate semnalate de PressOne și să urmărim consecvent ce se întâmplă mai departe, nu doar ce se întâmplă „în ziua scandalului”.

Vă recomand să consultați seria integrală de investigații pseudo pressone și să susțineți jurnalismul independent donând către redacția lor.

Dacă ați fost victima unui comportament non-etic sau abuziv, consultați ghidul nostru despre cum depuneți o plângere la Colegiul Psihologilor din România și ce pași trebuie urmați pentru a vă proteja drepturile.