Un „joc psihologic” prezentat ca tehnică terapeutică poate deveni, în realitate, un instrument de manipulare atunci când este folosit într un context de asimetrie de putere și vulnerabilitate. Noile informații din dosar mută discuția din zona zvonurilor în cea a mecanismelor concrete prin care autoritatea profesională poate fi deturnată, punând în centrul dezbaterii nu doar un nume, ci siguranța pacienților și limitele etice ale practicii în domeniul sănătății mintale.
