Dezbaterea din jurul noii Legi a psihologului pornește dintr-un punct legitim: cadrul actual este depășit și nu mai reflectă realitățile practicii moderne. Proiectul de lege aflat în dezbatere publică la Senatul României – B708/2025 propune o reformă amplă a profesiei, cu impact direct asupra psihologiei clinice și psihoterapiei.
Există un consens larg că profesia are nevoie de standarde mai clare, mecanisme de responsabilizare și protecție reală a publicului. Problema majoră nu este direcția reformei, ci modul superficial și birocratic în care este implementată, lucru reflectat în numeroase reacții din spațiul profesional și academic.
Reforma este necesară, dar forma actuală pierde profesia
Există o nemulțumire puternică în rândul psihologilor nu pentru că s-ar opune schimbării, ci pentru că schimbarea propusă pare construită de sus în jos. Reforma este percepută ca fiind centrată pe mecanisme administrative și pe reguli interne flexibile, nu pe problemele structurale reale ale profesiei.
Această discrepanță explică reacțiile intense din dezbaterea publică, inclusiv cele trimise oficial pe platforma de dezbatere legislativă a Senatului. Psihologii cer reguli mai bune, nu mai multe reguli. Cer standarde clare, nu putere discreționară. Fără o corectare serioasă a modului de implementare, legea riscă să slăbească tocmai încrederea profesională pe care pretinde că o consolidează.
Mai multe organizații profesionale, precum Asociația Psihologilor din România, au atras atenția că legea riscă să devină un instrument administrativ rigid, fără a răspunde problemelor reale din practică.
Educația: ridicarea standardului este o decizie corectă
Punerea accentului pe educație avansată și introducerea masterului ca standard minim pentru practică este o măsură justificată, chiar dacă a fost primită cu circumspecție. În prezent, România are unul dintre cele mai scăzute praguri educaționale pentru psihologi din Europa, ceea ce afectează atât calitatea serviciilor, cât și mobilitatea profesională internațională(vezi standardele promovate de European Federation of Psychologists’ Associations – EFPA).
Această poziție este susținută constant de profesorul universitar Daniel David, care a argumentat în mai multe articole și intervenții publice că profesionalizarea reală nu este posibilă fără un nivel educațional ridicat și ancorat în știință.
Examenul scris național: ideea bună, execuția critică
Un examen scris național standardizat poate fi justificat ca evaluare suplimentară, dacă este bine construit. În forma actuală, proiectul nu adresează o problemă majoră: pluralitatea paradigmelor tolerate de sistem.
Cum poate fi evaluat în mod coerent un psihoterapeut format strict evidence based prin același examen ca un practicant al unor abordări nevalidate științific (de exemplu, NLP), atâta timp cât ambele sunt recunoscute instituțional? Fără delimitări clare, examenul riscă să fie formal și arbitrar, nu un instrument real de calitate.
Cum rămâne cu stagiatura?
Stabilirea unui termen maxim de șase ani pentru stagiatură este, în sine, o măsură acceptabilă. Este un interval generos, care încurajează progresul profesional și previne stagnarea indefinită într-un statut provizoriu.
Problema reală nu este durata, ci modul de măsurare a experienței. Experiența clinică nu poate fi redusă la indicatori financiari. Numărul de ore de practică, de ședințe, de cazuri documentate și de supervizare reflectă mult mai fidel competența acumulată decât venitul anual. Dacă criteriul de validare al experienței ar fi legat de acumularea unui număr de ore de practică efectivă în cadrul celor 6 ani, acest criteriu ar fi rezonsabil și ar permite promovarea.
Regula „12x salariul minim”: o măsură profund eronată
Condiționarea recunoașterii vechimii de atingerea pragului de 12 salarii minime brute/an este una dintre cele mai criticate prevederi în dezbaterea publică.
Venitul nu reflectă:
- numărul de ore de practică
- complexitatea cazurilor
- munca pro bono sau în comunități vulnerabile
Această măsură penalizează debutanții și zonele defavorizate și încurajează orientarea spre profit, nu spre etică. Mai mult, este vorba de un criteriu dihotomic, în versiunea actuală a legii încasarea a 11.5 salarii minime într-un an echivalează cu experiență 0 în acel an.
Fragmentarea în subspecializări: birocrație fără beneficiu real
Multiplicarea subspecializărilor creează confuzie și conflicte de competență. Formulările vagi din proiectul de lege permit interpretări arbitrare și deschid calea instabilității juridice.
Mai grav, fragmentarea pare să alimenteze un sistem de acumulare de titluri, formări și taxe, fără o legătură clară cu siguranța clientului. În loc să clarifice practica, această abordare adaugă straturi de birocrație și accentuează impresia de profesionalizare artificială. Mai multe opinii publice apărute în mediul online subliniază că această fragmentare pare corelată mai degrabă cu taxe profesionale și formări suplimentare, decât cu siguranța beneficiarilor.
Reguli interne flexibile și putere concentrată
Un punct critic major este faptul că multe condiții esențiale de exercitare a profesiei sunt lăsate la nivel de regulamente interne, controlate de Colegiul Psihologilor din România.
Această flexibilitate instituțională, în absența unor mecanisme externe de control, creează riscuri reale de:
- abuz
- monopol
- decuplare de interesele reale ale profesiei
Critici similare pot fi găsite și în analize juridice independente publicate pe platforme de opinie și în comentariile oficiale depuse la Senat.
Marea absență: etica profesională
Deși proiectul abundă în proceduri, problemele etice rămân slab abordate. Cazuri publice de pseudoștiință, abuz de autoritate sau expunere mediatică iresponsabilă continuă să apară, fără mecanisme clare și eficiente de sancționare. Legea nu răspunde suficient la întrebarea esențială: cum protejăm publicul de practici nocive, nu doar cum controlăm psihologii prin hârtii și taxe.
Concluzie
Noua Lege a psihologului conține intenții bune, dar este afectată de o implementare superficială. Educația mai riguroasă, evaluarea suplimentară și limitarea stagiaturii sunt pași în direcția corectă.
În același timp, controlul excesiv al colegiului, birocrația suplimentară, obstacolele artificiale în acumularea experienței și suspiciunea de motivație financiară subminează spiritul reformei. Fără o repoziționare clară către competență reală, etică și responsabilitate publică, legea riscă să rezolve probleme administrative, nu problemele reale ale profesiei.
NB: Proiectul legislativ pare să deschidă posibilitatea înființării unei Societăți cu Răspundere Limitată (SRL) pentru furnizarea de servicii psihologice, cu condiția ca un psiholog cu drept de liberă practică să fie acționar majoritar. În acest context, răspunsul formulat anterior în articolul popular „Servicii de psihoterapie prin SRL?” pare să nu mai fie valabil în forma sa inițială, în cazul în care proiectul va fi adoptat în această variantă.
NB2: Dacă doriți să vă familiarizați cu schimbările cele mai controversate și argumentele aduse de fiecare parte, în favoarea și împotrivă, puteți consulta acest articol extensiv pe subiect.
psihobubu 