Din seria ce e bine și ce este rău: cu cât știu mai multe, cu atât sunt mai puțin sigur pe mine și
Tot ce știu este că nu știu nimic.
Socrate
Introducere
Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT) este un pilon al psihoterapiei moderne, fiind utilizată pe scară largă datorită bazelor sale științifice solide și a eficienței demonstrate. Totuși, aplicarea acesteia ridică o întrebare crucială: cât de departe putem merge doar cu standardizarea și abordarea strict protocolizată? Deși CBT-ul strict standardizat este recunoscut ca „standard de aur” în cercetare, viața reală și practica clinică ne arată că intuiția, flexibilitatea și improvizația joacă un rol esențial în succesul terapiei. Această analiză explorează limitele și potențialul ambelor abordări pentru a arăta cum pot fi îmbinate într-un mod optim.
CBT cu Protocol Strict
CBT-ul bazat pe protocoale stricte are la bază un proces sistematic, unde fiecare pas al terapiei este ghidat de manuale bine definite. Acest nivel de standardizare are avantajele sale incontestabile, cum ar fi claritatea în aplicare și replicabilitatea rezultatelor. Studiile clinice randomizate (RCT), cum ar fi cele analizate de Bruijniks și colaboratorii săi, demonstrează că aplicarea fidelă a protocoalelor duce la rezultate măsurabile și consecvente.
Cu toate acestea, standardizarea are limitele sale, mai ales când vine vorba de complexitatea problemelor reale ale pacienților. Deși cercetările susțin eficiența CBT-ului în medii controlate, viața de zi cu zi nu oferă aceleași condiții ideale. Pacienții adesea nu se încadrează perfect în criteriile unui protocol, iar rigiditatea acestuia poate deveni un obstacol. Crawcour, de exemplu, a recunoscut că studiile clinice oferă un cadru idealizat, care nu reflectă pe deplin provocările din practica clinică. Aici intervine nevoia de a adapta abordarea strictă la realitățile imprevizibile, o provocare care necesită mai mult decât respectarea regulilor – necesită intuiție și flexibilitate.
CBT Naturalist, Adaptat Vieții Reale
CBT-ul naturalist își propune să răspundă tocmai acestor provocări, punând accent pe adaptare și pe flexibilitatea terapeutului. În acest model, manualele devin mai degrabă ghiduri decât reguli fixe, iar terapeutul este invitat să improvizeze atunci când situația o cere. Owen și Hilsenroth au evidențiat că flexibilitatea terapeutului nu doar că îmbunătățește alianța terapeutică, dar poate fi esențială în atingerea unor obiective terapeutice mai relevante pentru pacient.
În practica de zi cu zi, flexibilitatea permite terapeuților să abordeze problemele complexe și adesea imprevizibile cu care se confruntă pacienții. Stirman și colaboratorii săi au arătat că adaptările efectuate de terapeuți în funcție de contextul pacientului nu compromit neapărat eficiența terapiei, ba chiar pot spori acceptabilitatea și aplicabilitatea acesteia. Totuși, improvizația și flexibilitatea implică riscuri. Un terapeut mai puțin experimentat poate devia de la metodele validate științific, pierzând astfel o parte din beneficiile care vin cu respectarea dovezilor.
Perspective Integrative: Intuiție și Știință
Deși CBT-ul strict protocolizat și cel naturalist sunt adesea prezentate ca abordări opuse, practica clinică sugerează că ele sunt complementare. Nici știința pură, nici improvizația totală nu sunt suficiente singure pentru a obține cele mai bune rezultate. Jacob și colaboratorii săi subliniază că succesul CBT depinde nu doar de achiziția unor abilități standardizate, ci și de capacitatea terapeutului de a le aplica creativ și contextual. De asemenea, Syros și colegii au arătat că, pentru terapiile axate pe traume, un echilibru între structura clară și adaptarea flexibilă oferă cele mai bune rezultate.
Această perspectivă ne duce la o concluzie importantă: intuiția terapeutică, bazată pe experiență și pe o înțelegere profundă a nevoilor pacientului, este la fel de esențială ca respectarea protocoalelor validate științific. În loc să vedem structura și improvizația ca fiind în opoziție, ar trebui să le tratăm ca pe două fațete ale aceleiași monede.
CBT-ul este mai mult decât o listă de pași bine definiți; este o artă care combină știința cu empatia, improvizația și adaptabilitatea. Deși protocoalele stricte sunt indispensabile pentru validarea și standardizarea terapiilor, ele nu pot răspunde întotdeauna la complexitatea din viața reală. Practica bazată pe dovezi nu exclude flexibilitatea – dimpotrivă, o include. Terapia de succes depinde de capacitatea terapeutului de a îmbina intuiția cu structura, de a respecta știința, dar și de a ieși din tipar atunci când situația o cere. Aceasta este provocarea și frumusețea psihoterapiei.
Bibliografie
- Bruijniks, S. J. E., et al. (2018). “Adequate implementation of evidence-based psychotherapy.”
DOI: 10.1007/s00406-018-0933-y - Crawcour, S., et al. (2012). “Structured nature of RCTs and CBT efficacy.”
DOI: 10.1017/S1352465812000342 - Owen, J., & Hilsenroth, M. J. (2014). “Therapist flexibility and treatment adherence.”
DOI: 10.1037/a0033169 - Stirman, S. W., et al. (2013). “Adaptations in community mental health.”
DOI: 10.1016/j.cpr.2012.11.004 - Jacob, K. L., et al. (2011). “CBT skill acquisition and symptom reduction.”
DOI: 10.1016/j.brat.2011.07.005 - Syros, L., et al. (2022). “Trauma-focused CBT: Structured and naturalistic approaches.”
DOI: 10.1002/jts.22796
psihobubu 