Într-un articol anterior am vorbit despre malpraxis în psihoterapie, și, pe bună dreptate, unii cititori ne-au scris că acest concept nu există. Așa că ar fi cazul să vorbim despre asta.

Lipsa cercetărilor despre malpraxisul în terapie: O problemă emergentă

Malpraxisul este un concept bine cunoscut în medicină, unde erorile medicale pot avea consecințe grave pentru sănătatea și viața pacienților. Cu toate acestea, în domeniul psihoterapiei, cercetarea asupra malpraxisului este mult mai limitată, deși impactul asupra pacienților poate fi la fel de semnificativ. Această lipsă de studii aprofundate ridică întrebări despre modul în care malpraxisul este înțeles și gestionat în terapie și ce factori contribuie la absența unui corp solid de cercetări în acest domeniu.

Definiția malpraxisului în medicină

În medicină, malpraxisul se referă la neglijența unui profesionist care duce la vătămarea pacientului. Este definit ca o abatere de la standardele de îngrijire acceptate în profesia medicală, care cauzează daune fizice, psihice sau chiar moartea unui pacient. Erorile de diagnostic, tratamentele greșite, lipsa de consimțământ informat sau eșecul în monitorizarea stării pacientului sunt exemple clasice de malpraxis în domeniul medical.

Acest concept s-a dezvoltat de-a lungul decadelor pe măsură ce numărul proceselor de malpraxis a crescut, iar cadrul legislativ și de reglementare a fost consolidat pentru a proteja pacienții. Prin contrast, în terapie, studiile și reglementările despre malpraxis sunt mult mai puțin prezente, ceea ce lasă un gol important în cunoașterea și prevenirea acestui fenomen.

Malpraxisul în terapie?

Conceptul de malpraxis în terapie este adesea derivat din cel al malpraxisului medical. Așa cum medicii pot face greșeli care afectează starea de sănătate a pacienților, terapeuții pot comite erori care influențează negativ sănătatea mentală și emoțională a celor pe care îi tratează. Exemplele includ diagnosticarea incorectă a afecțiunilor psihice, încălcarea confidențialității, folosirea unor metode inadecvate sau lipsa de pregătire în tehnicile utilizate.

Cu toate acestea, spre deosebire de medicină, unde malpraxisul este bine definit și reglementat, în psihoterapie nu există la fel de multe mecanisme de urmărire și raportare a cazurilor de malpraxis. Acest lucru creează o lacună atât în înțelegerea fenomenului, cât și în prevenirea lui.

De ce există puține cercetări despre malpraxisul în terapie?

Există mai mulți factori care ar putea explica de ce există atât de puține cercetări despre malpraxisul în terapie:

1. Dificultatea de a defini malpraxisul în terapie

Unul dintre motivele principale este dificultatea de a defini clar ce constituie malpraxisul în psihoterapie. În medicină, există protocoale clare și standarde obiective care stabilesc ce ar trebui făcut într-o anumită situație clinică. În terapie, însă, relația dintre terapeut și pacient este mai complexă și adesea subiectivă. De exemplu, ce ar putea fi considerat o eroare gravă pentru un pacient ar putea fi văzut ca o abordare terapeutică legitimă pentru altul.

2. Complexitatea rezultatelor în terapie

Rezultatele terapiei psihologice nu sunt întotdeauna măsurabile în același mod ca în medicină. Un pacient care primește un tratament medical inadecvat poate suferi de o deteriorare fizică vizibilă, dar în terapie, efectele pot fi mai subtile și mai greu de cuantificat. Daunele emoționale sau psihologice pot să apară treptat și pot fi dificil de legat direct de o anumită acțiune a terapeutului.

3. Stigma și intimitatea problemelor psihice

Terapia psihologică este adesea privită ca o relație confidențială și foarte personală între terapeut și pacient. Mulți pacienți ezită să depună plângeri împotriva terapeuților din cauza stigmatizării asociate problemelor de sănătate mintală. Acest lucru poate face ca multe cazuri de malpraxis să nu fie raportate și, prin urmare, să nu fie studiate.

4. Lipsa de reglementări clare

Sistemele de reglementare și monitorizare a terapeuților nu sunt la fel de bine dezvoltate ca cele din medicină. În multe țări, nu există organisme puternice care să supravegheze în mod activ comportamentul terapeutic și să investigheze cazurile de malpraxis. Această lipsă de reglementare face ca fenomenul să fie mai puțin vizibil și, implicit, mai puțin cercetat.

5. Dificultatea de a evalua tehnicile terapeutice

Psihoterapia include o gamă largă de tehnici și metode, care variază foarte mult în funcție de abordarea teoretică a terapeutului. Fără un set standardizat de practici, devine dificil să se stabilească când o tehnică este aplicată greșit sau fără o pregătire adecvată. Această diversitate face și mai complicată stabilirea unor criterii clare pentru identificarea malpraxisului.

6. Resursele limitate pentru cercetare

În timp ce medicina primește o atenție substanțială și fonduri pentru cercetare, domeniul psihoterapiei are acces la resurse mult mai limitate pentru a finanța studii ample asupra malpraxisului. De asemenea, prioritățile de cercetare se concentrează adesea pe eficacitatea tratamentelor psihoterapeutice și mai puțin pe cazurile de erori profesionale.

Consecințele lipsei de cercetări

Lipsa de cercetări privind malpraxisul în terapie are efecte negative asupra pacienților și profesiei în sine. În absența unor studii care să analizeze cauzele și frecvența malpraxisului, este dificil să fie implementate măsuri eficiente de prevenire. Pacienții rămân vulnerabili la erori profesionale, iar terapeuții pot opera fără ghiduri clare care să le reglementeze comportamentul.

În plus, lipsa de transparență și de responsabilitate afectează și încrederea publicului în psihoterapie. Dacă nu există mecanisme clare de raportare și gestionare a malpraxisului, pacienții pot pierde încrederea în terapie ca mijloc eficient de tratament al problemelor lor emoționale și psihologice.

Concluzie

Deși malpraxisul în medicină este bine documentat și cercetat, domeniul psihoterapiei se confruntă cu o lipsă semnificativă de studii asupra acestui fenomen. Complexitatea terapiei, dificultățile de definire a malpraxisului și lipsa unor standarde clare sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la acest deficit de cercetare. Pentru a proteja pacienții și a îmbunătăți calitatea serviciilor psihoterapeutice, este esențial să se investească mai mult în studii care să investigheze și să prevină erorile profesionale în acest domeniu.