Deși psihoterapia ajută multe persoane, cercetătorii Michael Berk și Gordon Parker susțin că trebuie să acordăm mai multă atenție potențialelor riscuri ale acesteia. La fel cum medicamentele pot avea efecte secundare, psihoterapia nu este neapărat inofensivă – cu toate acestea, rareori discutăm despre posibilele lor dezavantaje.
Studii sugerează că aproximativ 3-10% dintre oameni pot simți, de fapt, o deteriorare după psihoterapie. Pentru cei care se confruntă cu abuzul de substanțe, acest număr ar putea fi de până la 7-15%. Aceste efecte negative pot varia de la agravarea simptomelor existente până la dezvoltarea de noi probleme.
Anumite tipuri de terapie au arătat dovezi clare de daune în situații specifice. De exemplu, programele care expun adolescenții expuși riscurilor la condiții de închisoare („Scared Straight”) au dus, de fapt, la o creștere a comportamentului criminal. În mod similar, unele forme de debriefing psihologic după evenimente traumatice s-au dovedit a crește anxietatea și simptomele legate de stres, mai degrabă decât a le reduce.
Autorii identifică mai multe moduri prin care terapia ar putea provoca daune. Uneori, este pur și simplu o chestiune de a primi tipul greșit de tratament – cum ar fi primirea doar a psihoterapiei atunci când este nevoie de medicamente. În alte cazuri, terapeuții ar putea avea un comportament inadecvat sau ar putea exploata pacienții vulnerabili. Există, de asemenea, riscul de a deveni prea dependent de terapie, ceea ce poate submina capacitatea unei persoane de a lua decizii independente.
Chiar și tratamentele bine stabilite, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și terapia interpersonală (IPT), pot avea dezavantaje. CBT, de exemplu, ar putea crește îngrijorarea și introspecția în unele persoane cu personalități obsesive. Pentru pacienții cu tulburare bipolară, s-a constatat că CBT ajută cei aflați în stadii incipiente, dar poate dăuna celor care au experimentat multe episoade de boală.
Relația terapeutică în sine poate fi o sursă de probleme. Un terapeut care este prea controlant, narcisist sau emoțional distant ar putea afecta stima de sine a unui pacient. În terapia de grup, o abordare excesiv de confruntativă ar putea lăsa participanții să se simtă expuși și vulnerabili.
De ce nu auzim mai multe despre aceste riscuri? Autorii sugerează că efectele dăunătoare se dezvoltă adesea lent și sunt mai greu de legat direct de terapie decât efectele secundare ale medicamentelor. Pacienții ar putea, de asemenea, să se învinovățească pe ei înșiși în loc să pună la îndoială dacă terapia sau terapeutul este potrivit.
Cercetătorii nu sugerează că oamenii ar trebui să evite psihoterapia – ei recunosc că este un tratament valoros care ajută multe persoane. În schimb, ei susțin că avem nevoie de sisteme mai bune pentru a monitoriza și studia efectele negative potențiale, la fel cum facem cu medicamentele. Acest lucru ar ajuta la potrivirea pacienților cu cele mai adecvate tratamente și la minimizarea riscurilor de daune.
Înțelegerea acestor riscuri potențiale este importantă deoarece ajută atât terapeuții, cât și pacienții să ia decizii mai bune cu privire la tratament. La fel cum nu am lua un medicament fără a cunoaște posibilele sale efecte secundare, ar trebui să abordăm terapia cu conștientizarea atât a beneficiilor, cât și a riscurilor potențiale. Această cunoaștere poate ajuta la asigurarea faptului că terapia rămâne un instrument util, mai degrabă decât unul dăunător din întâmplare.
psihobubu 