Managementului riscului ca psiholog: putem exagera?

Managementul riscului a devenit un subiect major pentru psihologi și alți practicieni din domeniul sănătății mintale în ultimii ani. Deși are scopul de a proteja practicienii de procese judiciare și reclamații de licențiere, o supraevaluare a managementului riscului poate, de fapt, să aibă unele dezavantaje semnificative pentru domeniul psihologiei. Acest articol examinează unele dintre impacturile negative potențiale ale unui management excesiv al riscului, bazându-se pe argumentele prezentate de Martin H. Williams, Ph.D., în lucrarea sa “Blestemul managementului riscului.”

1. Managementul riscului poate schimba psihoterapia în moduri nedorite

Una dintre principalele îngrijorări este că sfaturile standard de management al riscului – cum ar fi evitarea contactului fizic cu clienții sau limitarea auto-dezvăluirii terapeutului – pot elimina elemente importante care fac terapia eficientă și atractivă pentru clienți. Practici precum îmbrățișarea adecvată sau auto-dezvăluirea terapeutului pot contribui la construirea unei alianțe terapeutice puternice, care, conform cercetărilor, este un predictor esențial al rezultatelor pozitive. Prin restricționarea acestor practici din teama de răspundere juridică, terapeuții pot elimina ingrediente active care fac terapia eficientă.

2. Managementul riscului poate crește, de fapt, numărul de reclamații și procese

Paradoxal, o concentrare intensă pe managementul riscului poate duce la mai multe, nu la mai puține, reclamații împotriva psihologilor. Acest lucru se poate întâmpla în două moduri:

• Sfaturile de management al riscului sunt confundate cu standardul de îngrijire. Ceea ce începe ca o sugestie pentru reducerea riscurilor poate fi interpretat de comisiile de licențiere sau de instanțe ca standard obligatoriu de practică.
• În timp, recomandările de management al riscului pot evolua în noi standarde de îngrijire. Pe măsură ce tot mai mulți practicieni adoptă anumite practici de management al riscului, acestea pot deveni percepute ca cerințe obligatorii, și nu ca măsuri opționale de precauție.

Rezultatul final este o ridicare continuă a nivelului pentru ceea ce este considerat practică acceptabilă, expunând potențial mai mulți psihologi la reclamații pentru neconformarea cu cele mai recente tendințe de management al riscului.

3. Managementul riscului suprimă creativitatea și inovația

O supraevaluare a managementului riscului, în special în timpul formării, poate genera o generație de practicieni excesiv de precauți. Psihologii tineri, care au fost puternic expuși preocupărilor legate de managementul riscului, pot fi reticenți în a inova sau a încerca noi abordări terapeutice. Această aversiune față de risc amenință să suprime creativitatea și evoluția psihoterapiei ca domeniu.

4. Riscul real de procese este destul de scăzut

În ciuda concentrării intense pe managementul riscului, probabilitatea ca un practician să se confrunte cu un proces sau o reclamație este statistic destul de mică. Teama de litigii poate fi disproporționată în raport cu riscul real pentru majoritatea psihologilor.

Găsirea unui echilibru

Deși un anumit grad de management al riscului este prudent, psihologii ar trebui să fie conștienți de potențialele sale dezavantaje. Practicienii sunt încurajați să:

• Gândească critic despre sfaturile de management al riscului și să ia în considerare impactul lor asupra eficacității terapeutice
• Recunoască faptul că nu toate recomandările de management al riscului reprezintă standarde obligatorii de îngrijire
• Mențină un spațiu pentru creativitate și inovație în practica clinică
• Păstreze în perspectivă riscul statistic real de procese

Prin menținerea unei conștientizări atât a beneficiilor, cât și a potențialelor capcane ale managementului riscului, psihologii pot încerca să găsească un echilibru care să protejeze practica lor, păstrând în același timp esența psihoterapiei eficiente.