Verdictul păsării dodo?

În lumea psihoterapiei există de aproape un secol o idee provocatoare: toate terapiile ar funcționa la fel de bine, indiferent de tehnicile folosite. Aceasta este cunoscută drept „Dodo Bird Verdict”, inspirată dintr-un personaj al lui Lewis Carroll care declară, la finalul unei curse: „toată lumea a câștigat, deci toată lumea merită un premiu”. Aplicat în psihoterapie, înseamnă că terapiile par să producă rezultate similare, chiar dacă pornesc de la metode și teorii foarte diferite.

Primele susțineri pentru această idee au apărut încă din anii 1930, când Saul Rosenzweig a observat că factorii comuni tuturor terapiilor – precum relația dintre terapeut și client, speranța în schimbare și un cadru de lucru – ar putea fi responsabili de mare parte din progres. Mai târziu, meta-analizele din anii ’70 și ’80 au arătat că diferențele între metode erau adesea minime.

Această perspectivă a fost întărită de studii care au arătat că alianța terapeutică (felul în care clientul și terapeutul colaborează) are o legătură mai puternică cu succesul terapiei decât manualele rigide de tehnici. Practic, ceea ce părea să conteze mai mult era cum se face terapia, nu ce școală urmează terapeutul.

Cercetările mai noi, precum analiza lui Cuijpers et al. (2019), aduc însă o notă de prudență. Ele confirmă că terapiile tind să aibă rezultate asemănătoare, dar subliniază că nu știm încă care sunt mecanismele cauzale: nu e clar dacă progresul se datorează doar factorilor comuni sau și unor ingrediente specifice (de exemplu, expunerea la frică în cazul anxietății).

Mai mult, studiile moderne atrag atenția că egalitatea rezultatelor nu este dovada finală pentru „verdictul Dodo”. Rezultatele pot fi influențate de felul în care sunt construite studiile, de preferințele cercetătorilor sau de faptul că multe metode împărtășesc, în realitate, aceleași elemente. Astfel, dezbaterea rămâne deschisă și cere cercetări mai fine.

Implicații pentru clienți

Pentru cine merge la terapie, mesajul practic este clar: relația cu terapeutul contează enorm. Dacă există încredere, colaborare și claritate în privința obiectivelor, șansele de progres cresc indiferent de școala declarată. De aceea, e important ca fiecare client să se întrebe: „Mă simt ascultat? Lucrăm împreună spre ceea ce îmi doresc?”.

Pe de altă parte, există și situații în care tehnicile specifice sunt de mare ajutor. De exemplu, în tulburările de anxietate, metodele de expunere par să aducă un plus clar. Așadar, clienții ar trebui să caute atât un terapeut cu care simt conexiune, cât și pe cineva care știe să folosească metode potrivite pentru problema lor.

Implicații pentru formarea psihologilor

Pentru cei care se pregătesc să devină psihologi clinicieni sau psihoterapeuți, lecția este că nu e suficient să înveți doar tehnici. Abilitățile de empatie, ascultare activă și colaborare sunt la fel de importante și ar trebui exersate sistematic. Studiile arată că diferențele dintre terapeuți ca persoane pot influența mai mult rezultatele decât alegerea metodei.

În același timp, viitorii terapeuți au nevoie să cunoască și strategii specifice pentru probleme concrete: expunerea pentru anxietate, activarea comportamentală pentru depresie, restructurarea cognitivă pentru gânduri disfuncționale. O formare echilibrată înseamnă a combina factorii comuni cu instrumentele validate pentru anumite tulburări.

Încotro mergem?

Cercetarea actuală nu a închis disputa, dar ne îndeamnă la echilibru și modestie. Nu putem spune că toate terapiile sunt identice, dar nici că doar tehnicile fac toată treaba. Cel mai înțelept este să recunoaștem că ambele tipuri de factori contează și că avem nevoie de studii mai riguroase pentru a înțelege proporțiile.

Pentru clienți, mesajul rămâne simplu: alegeți un terapeut cu care simțiți conexiune autentică, dar care poate și să explice de ce metoda aleasă ar trebui să funcționeze. Iar pentru profesioniști, viitorul stă în integrarea dintre artă și știință, dintre relație și tehnică.