Pseudoștiința este un set de credințe sau afirmații care pretind a fi științifice, dar nu respectă metodele, dovezile și verificabilitatea specifice științei reale. În ultimii ani, rețelele sociale au schimbat radical modul în care circulă informația, iar pandemia de COVID-19 a devenit un accelerator perfect pentru aceste tendințe. Combinația dintre anxietate globală, confuzie și un algoritm dornic de interacțiuni a creat un mediu fertil pentru răspândirea iluziilor „cu pretenții de știință”.
În articolul următor vom vorbi despre contextul mai larg, post-adevăr, care a creat condițiile propice pentru expansiunea pseudoștiinței.
1. Ascensiunea agorei digitale
Rețelele sociale au transformat lumea într-o piață globală a opiniilor, unde valoarea unei idei nu se mai măsoară în argumente, ci în numărul de like-uri și distribuiri. Algoritmii privilegiază conținutul care generează emoție, conflict sau frică, nu pe cel care aduce claritate. Astfel, afirmațiile senzaționale și teoriile conspiraționiste primesc un impuls automat, în timp ce mesajele echilibrate și nuanțate sunt adesea ignorate.
Această logică a vizibilității a făcut ca validitatea să fie înlocuită de viralitate. În loc să cautăm surse credibile, mulți utilizatori se bazează pe „ce a apărut în feed” sau pe „ce zice un prieten”. Rețelele au devenit terenul perfect pentru ca pseudoștiința să se disemineze rapid, sub forma meme-urilor, clipurilor scurte și „adevărurilor alternative”.
2. Furtuna perfectă: pandemia ca catalizator
Pandemia a fost un moment de incertitudine colectivă, iar în astfel de perioade mintea caută sens și siguranță. Când știința venea cu răspunsuri provizorii, cu nuanțe și necunoscute, pseudoștiința oferea certitudini simple: vinovați clari, remedii miraculoase și explicații emoționale.
Izolarea socială și bombardamentul informațional au amplificat vulnerabilitatea publicului. Mulți oameni s-au refugiat în comunități online unde mesajele pseudoștiințifice erau întărite de apartenență și solidaritate. În lipsa contactului direct cu realitatea științifică, aceste rețele au devenit adevărate incubatoare de convingeri false.
3. Influenceri, „guru” și camere de rezonanță
Platformele digitale au dat naștere unei noi categorii de figuri publice: influencerii pseudoștiinței. Fie că promovează diete magice, terapii fără bază științifică sau teorii conspiraționiste, acești comunicatori combină carisma cu algoritmul pentru a-și consolida audiența.
Fenomenul este amplificat de camerele de rezonanță: utilizatorii văd tot mai mult conținut care confirmă propriile credințe, iar opiniile contrare sunt filtrate de algoritm sau respinse emoțional. Astfel se formează bule informaționale în care pseudoștiința se transformă într-o „realitate alternativă” complet coerentă pentru cei din interior.
4. Economia dezinformării
În spatele fiecărei postări virale se află un sistem de recompensă: clickuri, vizualizări, bani. Platformele sociale monetizează atenția, nu acuratețea. Într-o astfel de economie, pseudoștiința devine profitabilă: atrage audiență, provoacă reacții și creează dependență.
Unii răspânditori cred sincer în ceea ce spun; alții manipulează deliberat publicul pentru câștiguri materiale sau influență. Linia dintre ignoranță și înșelăciune devine difuză, iar interesul economic al platformelor face ca puține mecanisme de corectare să funcționeze eficient.
5. Eroziunea încrederii în știință
Pe termen lung, efectul cel mai periculos al acestor fenomene este slăbirea încrederii în instituțiile științifice. Când totul pare relativ, iar adevărul devine o chestiune de preferință, cercetarea reală își pierde autoritatea. Pandemia a lăsat urme adânci în percepția publică asupra medicinei, sănătății publice și chiar a raționalității.
Această neîncredere nu dispare odată cu criza. Ea persistă, hrănind teorii noi și alimentând confuzia. Într-o lume unde fiecare are propria „versiune a faptelor”, educația științifică și gândirea critică devin armele esențiale pentru igiena mintală a societății.
Concluzie
Rețelele sociale și pandemia au schimbat pentru totdeauna modul în care se formează opiniile despre știință și realitate. În timp ce algoritmii continuă să privilegieze emoția în detrimentul rațiunii, responsabilitatea pentru o informare corectă cade din ce în ce mai mult pe umerii fiecărui utilizator.
Totuși, aceleași instrumente care au răspândit pseudoștiința pot fi folosite și pentru promovarea gândirii critice, a scepticismului sănătos și a culturii științifice. Lumea digitală nu este pierdută – dar are nevoie de mai multă alfabetizare științifică și de o doză solidă de discernământ.
psihobubu 