După numeroase episoade în care pseudostiința s-a strecurat în sistemul educațional românesc, cazul de la Cluj marchează un nou nivel al absurdului: Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat un proiect prin care palmele a 100 de elevi vor fi scanate cu un dispozitiv pentru a le determina „profilul de orientare în carieră”. Inițiativa, prezentată ca o metodă modernă de consiliere, a stârnit reacții puternice din partea opiniei publice, care a recunoscut rapid asemănarea cu chiromanția, o practică fără nicio bază științifică. Cazul scoate în evidență o problemă gravă: pseudostiința pătrunde în școli cu girul instituțiilor care ar trebui să o combată.
Din păcate, nu este un incident izolat. Am scris anterior despre Inspectoratul Școlar Județean Galați, care promova numerologia sub eticheta de „educație”, și despre proiectul „Neuroștiința la Clasă”, criticat de trei cercetători de renume internațional pentru erorile științifice grave din conținut. Aceste cazuri arată un tipar de naivitate și lipsă de educație științifică la nivelul instituțiilor care administrează educația în România.
Evenimentul: „Cititul în palmă” pentru orientare în carieră
Proiectul anunțat de Inspectoratul Școlar Cluj promitea o metodă inovatoare de evaluare a aptitudinilor elevilor, printr-un dispozitiv care ar „scana palma” și ar genera un profil de carieră. Ideea a fost prezentată ca parte a unei inițiative educaționale moderne, menite să sprijine elevii în descoperirea talentelor lor. Totuși, dincolo de limbajul tehnologic, metoda amintește izbitor de chiromanție, o practică fără nicio bază științifică, care nu are loc într-o instituție de învățământ.
Niciun studiu validat științific nu susține existența unei legături între liniile din palmă și trăsăturile cognitive, emoționale sau profesionale ale unei persoane. În absența unor dovezi, prezentarea acestei metode ca instrument de „orientare în carieră” este înșelătoare și neetică, mai ales când este promovată în rândul copiilor.
Problema de fond: naivitatea și lipsa de educație științifică instituțională
Un asemenea proiect nu ar fi fost posibil fără o deficiență gravă de gândire critică în interiorul instituțiilor educaționale. Faptul că un inspectorat școlar poate aproba o activitate bazată pe pseudoștiință arată o lipsă de alfabetizare științifică printre decidenți. În loc să verifice sursele și validitatea metodologiei, autoritățile par să fi fost convinse de ambalajul tehnologic și de limbajul pseudoștiințific al inițiatorilor.
Această naivitate birocratică este periculoasă: transformă școlile în terenuri fertile pentru manipulare și erodează încrederea în educația bazată pe dovezi. În loc să promoveze gândirea rațională, inspectoratele ajung să încurajeze credința oarbă în aparate misterioase și „testări” fără fundament.
Pericolul pseudostiinței în clasă
Introducerea unor astfel de practici în școli nu este o glumă inofensivă. Elevii învață să creadă că orice metodă care „pare științifică” este automat validă. Se creează astfel o confuzie între știință și magie, între cercetare și marketing. Pe termen lung, această abordare subminează spiritul critic și capacitatea tinerilor de a recunoaște o dovadă autentică.
Mai mult, evaluările pseudoștiințifice pot produce efecte emoționale negative: un copil poate fi etichetat ca „nepotrivit” pentru o carieră pe baza unui test fără valoare, ceea ce îi afectează încrederea în sine și motivația. Astfel, consecințele nu sunt doar intelectuale, ci și psihologice.
Psihologia încrederii în „dispozitive științifice”
Pseudostiința modernă s-a adaptat: nu mai poartă hainele unui vraci, ci carcasa unui gadget. Când un dispozitiv afișează grafice colorate sau termeni tehnici, oamenii tind să creadă că este automat valid științific. Este efectul tehno-fetișismului, fascinația pentru tehnologie combinată cu lipsa de înțelegere a principiilor științifice.
În plus, apare biasul de autoritate („dacă inspectoratul o aprobă, sigur e în regulă”) și biasul de confirmare („rezultatele par să aibă sens, deci trebuie să fie adevărate”). Aceste mecanisme psihologice explică de ce pseudostiința mascată în tehnologie reușește să păcălească chiar și profesioniști din educație.
Rolul școlilor și al inspectoratelor
Instituțiile educaționale au o responsabilitate morală și profesională de a filtra informațiile înainte de a le aduce în fața elevilor. Nu orice „inovație” merită implementată, mai ales dacă nu are dovezi empirice solide. În loc să devină platforme de testare pentru pseudoștiință, școlile ar trebui să fie bastioane ale rațiunii și educației bazate pe dovezi.
Inspectoratele, în special, ar trebui să implementeze mecanisme de evaluare științifică pentru orice program propus. Altfel, riscă să devină complici la răspândirea credințelor pseudoștiințifice, cu efecte de lungă durată asupra sistemului educațional.
Cazul de la Cluj este doar vârful aisbergului. Sub el se ascunde o cultură instituțională care tolerează, ba chiar încurajează pseudoștiința în numele progresului. Soluția nu este ironia, ci educația științifică autentică: în școli, în universități și în instituțiile care le coordonează.
Dacă vrem elevi capabili să gândească critic, trebuie să avem inspectori capabili să recunoască impostura științifică. Într-un sistem sănătos, nimeni nu ar trebui să confunde citirea în palmă cu orientarea în carieră.
psihobubu 