Mitul Triadic al Creierului: Creierul Replinian, Sistemul Limbic și Neocortexul

Modelul triarhic al creierului, propus de Paul MacLean în anii 1960, rămâne unul dintre cele mai cunoscute cadre explicative despre funcționarea creierului, fiind popularizat atât în psihologie, cât și în cultura generală. Teoria sugerează că creierul uman este compus din trei straturi evolutive distincte: creierul reptilian, responsabil pentru instinctele primare; sistemul limbic, sediul emoțiilor; și neocortexul, centrul rațiunii și al gândirii complexe.

Această abordare a fost extrem de influentă, oferind o explicație accesibilă pentru comportamentele umane prin prisma evoluției. Modelul este frecvent menționat în manuale, conferințe, și chiar în discursurile motivaționale, fiind atractiv prin simplitatea sa. Cu toate acestea, în ciuda răspândirii largi, modelul triarhic nu mai este susținut de comunitatea științifică.

Descoperirile recente în neuroștiință au arătat că această teorie suprasimplifică realitatea complexă a creierului uman. Regiunile cerebrale nu funcționează izolat sau ierarhic, așa cum presupune modelul, ci interacționează dinamic într-o rețea sofisticată. Cu toate acestea, persistența acestui model în rândul publicului larg subliniază importanța unui discurs mai informat despre funcționarea creierului. Acest articol examinează critica științifică adusă modelului triarhic și propune o înțelegere modernă a creierului bazată pe date empirice și conectivitate.

La final, aveți o selecție bibliografică în caz că doriți să consultați sursele sau să aprofundați subiectul

Creierul Replinian

Conform modelului triarhic al creierului, creierul reptilian este responsabil pentru instinctele de bază precum supraviețuirea, reflexele și comportamentele automate. Acesta include trunchiul cerebral și ganglionii bazali, fiind considerat un „pilot automat” care gestionează funcții precum ritmul cardiac, respirația și reacțiile la pericol. Este adesea descris ca fiind responsabil pentru comportamente primitive precum teritorialitatea, agresivitatea și reproducerea.
În realitate, aceste structuri nu sunt unice pentru reptile, ci sunt comune tuturor vertebratelor, inclusiv mamiferelor. Studiile arată că ele nu funcționează izolat și nu pot fi reduse la simple comportamente automate. De exemplu, ganglionii bazali joacă un rol important în procesarea motricității și a deciziilor complexe, colaborând cu alte părți ale creierului. Ideea că această parte a creierului ar opera complet independent este eronată, deoarece toate regiunile creierului interacționează în mod constant.

Sistemul Limbic

Sistemul limbic este descris ca fiind sediul emoțiilor și al memoriei. Structuri precum amigdala, hipocampul și hipotalamusul sunt considerate responsabile pentru frică, plăcere și motivație. Acest sistem ar conecta instinctele „primitive” ale creierului reptilian cu rațiunea și deciziile gândite, fiind astfel văzut ca un pod între trecutul nostru evolutiv și prezent.

Deși aceste structuri joacă un rol important în procesarea emoțiilor și a memoriei, ele nu sunt singurele implicate. Emoțiile sunt un proces distribuit, care implică atât sistemul limbic, cât și neocortexul. De exemplu, răspunsul la frică implică interacțiunea dintre amigdala și cortexul prefrontal, care ajută la evaluarea situației și la controlarea reacției. Mai mult, termenul „sistem limbic” nu desemnează o structură clară și bine delimitată, ci este o colecție de regiuni care funcționează împreună. Această viziune învechită limitează înțelegerea complexității creierului.

Neocortexul

Neocortexul este considerat partea cea mai evoluată a creierului, responsabilă pentru funcțiile superioare precum raționamentul, gândirea abstractă, planificarea și limbajul. În modelul triarhic al creierului, el este văzut ca „liderul” creierului, capabil să suprascrie instinctele și emoțiile generate de părțile mai vechi ale creierului.

Deși neocortexul joacă un rol central în funcțiile cognitive avansate, acesta nu operează într-o ierarhie rigidă de control. Evoluția sa nu a fost un proces liniar și separat, ci unul interdependent, în care structurile mai vechi au co-evoluat cu cele mai noi. De exemplu, gândirea abstractă și raționamentul nu pot funcționa fără integrarea emoțiilor, care oferă context și motivație. În plus, regiunile neocorticale sunt strâns legate de zonele implicate în percepția senzorială și motricitate, arătând că funcțiile avansate ale creierului sunt integrate în mod dinamic cu cele fundamentale.

Mitul Modelului Triarhic al Creierului

Modelul triarhic al creierului, deși atractiv ca metaforă, nu reflectă realitatea științifică. Creierul uman este o rețea complexă și interdependentă, unde nu există o ierarhie strictă între părțile „primitivă” și „modernă”. Fiecare regiune contribuie la funcționarea generală, iar comportamentele noastre sunt rezultatul unei colaborări constante între toate structurile cerebrale. Abandonarea acestei viziuni simpliste ne permite să înțelegem mai bine complexitatea naturii umane și să dezvoltăm perspective mai sofisticate asupra emoțiilor, gândirii și comportamentului.

Bine, bine! Dar cum funcționează de fapt creierul?

Creierul uman funcționează ca un sistem integrat, în care toate regiunile colaborează pentru a procesa informații și a genera comportamente. Contrar miturilor modelului triarhic, creierul nu este organizat într-o ierarhie rigidă, ci operează prin rețele neuronale distribuite, care conectează emoțiile, cogniția și instinctele. Această conectivitate permite creierului să răspundă rapid și adaptabil la mediul înconjurător, combinând procese inconștiente și conștiente.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale creierului este interdependența emoțiilor și cogniției. Emoțiile nu sunt izolate într-o regiune precum sistemul limbic, ci sunt distribuite în tot creierul. De exemplu, frica implică amigdala pentru reacția inițială, dar și cortexul prefrontal, care reglează și reevaluează răspunsul. Deciziile umane reflectă această interacțiune: chiar și judecățile aparent raționale sunt influențate de evaluările emoționale, care adaugă context și semnificație.

Neocortexul, considerat adesea centrul gândirii raționale, nu operează izolat. El integrează informații de la alte regiuni ale creierului, inclusiv de la cele responsabile pentru instincte și emoții. Această integrare permite luarea deciziilor complexe, planificarea pe termen lung și crearea de conexiuni sociale semnificative. În esență, creierul nu este un „lider” rațional care controlează emoțiile și instinctele, ci o rețea dinamică, capabilă să îmbine funcțiile fundamentale cu cele avansate pentru a răspunde provocărilor cotidiene.

Pentru o lectură suplimentară, aici aveți câteva publicații științifice care aduc critici Modelului Triarhic al Creierului

• Cesario, J., Johnson, D., & Eisthen, H. (2020). Your brain is not an onion with a tiny reptile inside. Current Directions in Psychological Science.
  • Critică reducționismul modelului triarhic, care presupune că creierul reptilian, limbic și neocortexul funcționează independent.
  • Subliniază faptul că toate regiunile creierului colaborează într-o manieră complexă și interdependentă.
• Steffen, P., Hedges, D., & Matheson, R. (2022). The brain is adaptive not triune. Frontiers in Psychiatry.
  • Respinge ierarhia rigidă propusă de model, evidențiind că emoțiile și cogniția nu sunt separate, ci integrate.
  • Provoacă ideea că răspunsurile la provocările de mediu sunt dictate de o succesiune fixă între „straturile” creierului.
• Pessoa, L., Medina, L., Hof, P., & Desfilis, E. (2019). Neural architecture of the vertebrate brain: implications for the interaction between emotion and cognition. Neuroscience & Biobehavioral Reviews.
  • Evidențiază complexitatea interconexiunilor neuronale care leagă emoția și cogniția.
  • Contestă ideea că sistemul limbic este doar un centru emoțional, arătând că acesta contribuie și la funcțiile cognitive.
• Mashour, G. & Alkire, M. (2013). Evolution of consciousness: phylogeny, ontogeny, and emergence from general anesthesia. Proceedings of the National Academy of Sciences.
  • Critică modelul evolutiv al creierului triarhic, considerându-l o reprezentare simplistă a evoluției cerebrale.
  • Demonstrează că structuri similare celor din „creierul reptilian” există la toate vertebratele, nu doar la reptile.
• Shibata, T. (2024). Evolutionary origin of alpha rhythms in vertebrates. Frontiers in Behavioral Neuroscience.
  • Subminează narativul că părțile creierului evoluează succesiv și independent.
  • Arată că ritmurile cerebrale și alte caracteristici sunt comune tuturor vertebratelor, nu doar unui „nivel” specific al creierului.
• Flannelly, K. (2017). Brain evolution and emotions. Springer.
  • Atrage atenția asupra utilizării modelului triarhic în popularizarea psihologiei, dar fără o bază solidă în neuroștiință.
  • Evidențiază că emoțiile sunt reglate de rețele distribuite în creier, nu doar de sistemul limbic.
• Muñoz, C. (2020). Evolution and yoga. Hypothesis: from reptilian to intuitional brain. Open Journal of Philosophy.
  • Critică validitatea empirică a modelului, arătând că descrierile sale sunt mai mult metaforice decât științifice.
  • Propune o viziune integrativă care recunoaște complexitatea evoluției creierului.