Acest articol este un remix după materialul clickzoombytes pe același subiect!
Să faci cum îți spune titlul albumului și nu cum se comportă artiștii!
ă, frate… și-au pus visele pe hold.
Luna Amară pare că s-a culcat pe o ureche, cu visele lor bătute de aripile moale ale unor păsări Hitchcock desenate pe copertă. Glasul lor? Pierdut în vânt. Mesajul social? Ciugulit de vulturi. Și ce-a rămas? Aruncat pe foc de ploaia acidă a industriei muzicale românești.
Se pare că trupa s-a gândit să dea mâna cu sistemul. Știi tu, ăla de care s-au plâns ani întregi. Gata cu rebeliunea, supărarea, protestele. Acum au schimbat macazul, și-au zis „hai să ne redefinim, boss, să ne întoarcem la ce eram la început” – pe vremea când se chemau Tanagra Noise și cântau aproape doar în engleză. La treaba asta poate trebuiau să-l caute și pe Radu Cindrea, să revină în schemă.
Ascultând albumul, înțelegi clar: Luna Amară nu mai e ce-a fost.
Fanii vechi, vibe nou
Băieții și-au schimbat complet direcția și se prezintă acum „liberi de contract”. Influențele metal, aduse de Petru sau mai nou de Vali? Out. Cea mai „rebelă” piesă de pe album? Floodmoses. Dar, sincer, e cam la ani-lumină de vibe-ul cu care ne-au obișnuit la începutul deceniului. Și dacă tot vorbim de inspirații, frate, mi-am adus aminte de „Blood Roses” de la Tori Amos. Nick, sigur ai tras ceva vibe de-acolo, recunoaște!
Muzica și versurile sunt diferite, dar mesajul parcă bate la fel. Nu trebuie să fii de acord cu mine, zic doar ce simt.
Dacă vrei să apreciezi albumul ăsta, trebuie să uiți complet perioada lor de glorie. Problema e că, na, cum să uiți? Muzica lor veche încă îți bântuie urechile și mintea.
„Chihlimbar”: Momentul wow
După ce te lovești de primele piese, ajungi la Chihlimbar, și aici începe să fie interesant. Opresc CD-ul și mă apuc să citesc versurile. De data asta, cartea CD-ului chiar le are scrise. Dar, ce să vezi, versurile nu mă lovesc la inimă. Sunt deprimante, da, dar laitmotivul lui Nick („nimeni nu mă înțelege”) parcă era mai puternic în română. Acum în engleză, meh.
Și piesa Unghii de drac? O încercare pop, cu un vibe retro, de ani ’60. Dar, băi, parcă e prea lungă. Adică, au lungit-o doar ca să arate că trompeta e acolo? Bro, trompeta nu salvează nimic dacă piesa nu are nerv.
Prima piesă pop? Ei bine, nu chiar.
Chestia e că asta nu e prima lor încercare de pop. Pe la 2003, au făcut un imn pentru partidul URR – dar a fost scos din peisaj când partidul s-a combinat cu PNȚCD. Așa că da, e un teritoriu pe care l-au mai călcat.
Și, apropo de vibe-uri: True Sunshine mi-a dat senzația că ascult un mix între Michael Jackson și o trupă rock. Gândește-te: dacă MJ ar fi tras „Human Nature” cu chitare și un tempo mai lent, ăsta ar fi fost rezultatul. Dar, boss, închide urechile la versuri, că te scot din mood.
Engleza lui Mihnea? Nu prea merge.
Faza e așa: Mihnea nu e pe vibe când cântă în engleză. Piese ca Deadends îți demonstrează clar treaba asta. Sună bine, dar accentul și fonetica te scot din starea aia de „genial.” Era mai bine să fi rămas pe română.
În 2009, Luna amară nu mai zice „sunt masochist, trăiesc în România”, ci „nu mai sunt masochist; mă prefac că îmi tai venele cu o linguriță de plastic și nu îți mai cânt în română ca să nu te superi pe mine că nu mai am același mesaj social, protestatar cu care te-am învățat până acum”.
„Little Sun”: O baladă prea lungă
Balada albumului, Little Sun, parcă încearcă să bată un record la lungime. Ultima parte e doar lătrat de câini și scârțâit de leagăn, de parcă cineva a lăsat microfonul deschis și băieții s-au dus să fumeze o țigară. Trompeta? A uitat-o Mihnea acasă, probabil.
Unde-i vibe-ul dur?
Albumul e mai omogen ca Loc lipsă, dar parcă îi lipsește forța. Nu mai zic „sunt masochist, trăiesc în România,” ci au trecut pe „fac pe masochistul, dar doar așa, de ochii lumii.”
Piesele bune vs. nostalgie
Chihlimbar și Unghii de drac ies în față, dar piesa hidden gem e clar Mara, refăcută de pe Asfalt. Publicul lor, însă, e complet diferit acum. Fanii vechi probabil se întreabă ce naiba s-a întâmplat cu băieții ăștia.
Verdict final?
Albumul are piese bune, dar mesajul diluat și direcția nouă îi lasă pe mulți cu un gust amar (ironic, nu?). Dacă erai fan hardcore de la început, probabil te simți puțin trădat. Dacă ești nou în peisaj, s-ar putea să-ți placă.
Una peste alta, Luna Amară pare că a renunțat la partea „amară” și încearcă să fie doar… chill. Boss, hai să vedem dacă fanii vechi îi mai țin aproape sau îi lasă să-și vadă de treabă.
psihobubu 