Luna amară. Don’t Let Your Dreams Fall Asleep – REVIEW Sunete

Distribuită împreună cu revista Sunete, mai 2009. – Incarc aici pentru că nu am mai putut găsi articolul pe internet.

Să faci cum îți spune titlul albumului și nu cum se comportă artiștii!

Pentru că …They did let their Dreams Fall Asleep. In a nice way.

Luna amară a adormit, cu visele ei spulberate de bătaia aripilor moi ale păsărilor lui Hitchcock desenate pe copertă. Glasul este acoperit de suflul vântului, mesajul social le-a fost mâncat de vulturi, resturile sunt arse de ploaia acidă a industriei autohtone.

Se pare că Luna amară vrea să facă pace cu întreg sistemul de care a fost cenzurată atâția ani amari; anii de rebeliune, supărare, frustrare, protest s-au încheiat. Formația clujeană se întoarce la rădăcini și își redefinește muzica și crezul după stilul ce-l avea la început de drum, când se numea Tanagra Noise și cânta aproape exclusiv în engleză. În acest sens, ar fi trebuit să îl caute pe Radu Cindrea să se întoarcă în componență.

Asculți albumul și îți dai seama că Luna amară nu va mai fi niciodată ceea ce a fost.

Luna amară își trădează fanii vechi și se prezintă „liberă de contract” într-o variantă alternativă vero. Influența metalică a lui Petru, și mai recent prin umbra lui Petru, Vali, s-a încheiat. Floodmoses este cea mai rebelă piesă, dacă este să ne luăm după atitudinea soliștilor și mesajul versurilor … și este departe, repet DEPARTE, de piesele rebele cu care ne-au obișnut Luna amară în prima jumătate a acestui deceniu de compoziții. Plecând de la nume, mi-am amintit de… și am rescultat Blood Roses de la Tori Amos. Este imposibil ca Nick să nu se fi inspirat de aici. Muzica și versurile sunt altele, dar mesajul mi se pare identic. Nu trebuie să fii de acord cu mine; asta este părerea mea.

Pentru această recenzie ar trebui să ne detașăm de întregul trecut glorios al formației de pe Someșul Mic, dar nu putem, pentru că muzica lor este încă vie în urechea minții celor care au crescut cu Luna sus pe cer.

Așteptăm două piese să vină primul moment într-adevăr magic al albumului: Chihlimbar.

Opresc CD-ul și stau acum să citesc versurile în engleză (este prima dată când cărticica de CD are versurile scrise în ea). Din păcate, nu mă atinge nici un vers deprimat, despre lipsă de înțelegere (un laitmotiv al pieselor cu versuri compuse de Nick), faptul că timpul fuge mai repede decât împlinirea viselor noastre, adevăruri care ar fi mult mai de impact, scrise și rostite în Română.

Am trăit să ascult și prima piesă POP înregistrată de trupa amară, drăguțul Unghii de drac, cu iz de 60’s, prea lungit, probabil ca să dovedească faptul că, deh, trompeta nu este doar pe post de mascotă, chiar o folosim.

BYTE. Prima piesă pop semnată Luna amară este Imnul făcut pentru partidul URR la finalul anului 2003, dar asta nu este comercializată și nu este făcută public în afara întrunirilor URR. Piesa este îngropată în momentul fuzionării lor cu PNȚCD.

Toți acești ani nu știam de ce am fost atât de atras de piesa True Sunshine. Acum îmi pică fisa. Dacă Michael Jackson ar fi cântat într-o trupă rock, iar piesa Human Nature (Thriller, 1982) ar fi avut un ritm încetinit puțin și interpretat cu chitară, rezultatul ar fi fost True Sunshine (când îmi verificați comparația este absolut necesar să închideți urechile la versuri și să ascultați doar melodia!).

Lui Mihnea nu-i șade bine cu engleza în gură, și convinge pe Hunt the Wire și pe cei pe care nu i-a convins deja pe Deadends (o piesă genială, pătată de engleza fonetică a trompetistului) de lipsa talentului lingvistic al băcăuanului.

Balada albumului este Little Sun. Probabil, în dorința de a face un record cu „Cea mai lungă piesă”, melodia este lungită în trei etape, ultima fiind un respiro cu lătrat de câini și un leagăn ruginit, împins de vânt. Aici credem că a) Mihnea a uitat pasajul de trompetă SAU b) s-a lăsat microfonul aprins și ușa larg deschisă în timp ce au ieșit băieții la o țigară de cafea.

Albumul este mult mai omogen ca Loc lipsă; muzica alternativă fiind încărcată negativ și plină de supărare.

În 2009, Luna amară nu mai zice „sunt masochist, trăiesc în România”, ci „nu mai sunt masochist; mă prefac că îmi tai venele cu o linguriță de plastic și nu îți mai cânt în română ca să nu te superi pe mine că nu mai am același mesaj social, protestatar cu care te-am învățat până acum”.

Piesa unde Mihnea impresionează

Little Sun poate fi considerată balada albumului (știu, am mai zis asta o dată; chiar mi-a plăcut). Am trăit să văd și ziua în care Mihnea depășește pe Nick la interpretarea unei piese de suflet, alternativă.

Piesele de rezistență sunt Chihlimbar și Unghii De Drac, dar „comoara ascunsă a albumului” este pe departe re-editarea piesei Mara de pe Asfalt (2004).

În concluzie

Sunt o grămadă de piese bune. Prea multe ca să putem acorda o notă pe nedrept mai mică decât cea de sus. Este însă clar că publicul actual al formației este complet schimbat și că mulți fani, mai noi și mai tineri, probabil nu au habar de unde a pornit formația și de ce am scris ceea ce am scris în această recenzie.

Astfel, continuăm cu explicațiile contradicțiilor relativ șocante pentru cei care ascultă Luna amară de șapte-opt-nouă ani:

Sunt independenți, proaspăt scăpați de „jugul” Roton-ului, de care se plâng de 5 ani de zile, și în loc să ne lovească cu piese mai dure, ne înneacă în melodii melancolice și versuri diluate, ascunse în slovă anglo-saxonă.

Dacă scopul lor cu versurile în engleză este să cânte afară, le ținem pumnii. Din câte știm, ultima lor ieșire, sub formă de grup muzical, a avut loc acum doi ani la Budapesta.

MESAJUL

Când ascult Deadends, nu știu dacă să râd sau să plâng. Mihnea, într-o engleză fonetică, ne explică: „fuck the system, start a riot, be someone (are) such pathetic words”.

Liderul de opinie a unei generații de rockeri (2003-2006) a îmbătrânit și s-a predat sistemului și deja consideră că a fost patetic până acum prin faptul că a compus și cântat versurile de la Folclor, Oraș sau Ego nr.4 (ca să nu menționez piesa ce lipsește în continuare pe discografie, emblematicul Cuba de la debutul scenic al formației). Nu mai este mult și o să vedem Luna scrisă fără amară și cântând pentru partide politice.

---

ATITUDINEA

Nick și Mihnea și-au inversat rolurile.

Pe primele două piese, este evident că Nick (CAPitalistul trupei) „urlă și strigă” la pereți, precum o făcea Mihnea pe primele două albume. Diferența? Mihnea (anarhistul atEU) era făcut exact pentru ASTA: avea coi, patos și mesaj… în limba română.

ALBUMUL „NOU”

Din duzina de bucăți noi înregistrate în studio:

• Mara este cântată la concerte din februarie 2004 și apare aici în versiune de studio, după nereușita înregistrare Live/Bonus Track pe Asfalt.
• Into Another și True Sunshine sunt introduse în playlistul de cluburi la finalul anului 2005, fiind prezentate, pe atunci, ca „piesa nouă” din program.
• Kill the Dancer este o compoziție de pe vremea liceului pentru Nick și a fost cântată prima dată sub o formă pre-finală la concertul unplugged din Club Griffins/București (9 iunie 2004).
• Deadends apare prima dată pe un playlist de club în 15.10.2006 la regretatul Underworld din București (interpretată mult mai bine de Nick).

Deci, în doi ani de zile, formația prolifică de la începutul anilor 2000 a compus doar șapte piese noi (ceea ce ar însemna, în medie, una la trei luni).

DURATA ALBUMULUI

De la instrumentul/amprentă a formației, trompeta a ajuns un mijloc de lungit durata pieselor. Albumul fizic are peste 60 de minute. Dacă analizăm puțin solourile pe piese, părțile finale sunt lungite parcă fără un scop anume (No Return și Little Sun sunt cele mai relevante exemple).

Concluzia este că se simte lipsa unui producător muzical și la Luna amară. Albumul de calitate putea fi ireproșabil genial în acest context.

COMERȚ VS. UNDERGROUND VS. AUTOCENZURA

Ca album underground, merită cinci semne. Dacă era album debut, era de cinci semne. Din păcate, ne-am creat în timp o anumită imagine despre Luna amară. Albumul de debut, Asfalt, rămâne pentru noi un album de referință pentru rockul românesc. Din păcate, cel de-al treilea album este mult prea diluat ca mesaj, iar evoluția (firească) muzicală, câștigată din experiență, nu poate compensa asta.